Telefonul – o extensie a mainilor noastre

In ziua de astazi telefonul este cel fara de care nu putem pleca nici macar la toaleta, cam in acest stadiu am ajuns si as putea spune ca este necesar sa avem mare grija de el pentru a-l putea pastra pentru o perioada cat mai mare de timp.

Cui nu i s-a intamplat macar o data sa aiba mainile „rare”, adica sa scape efectiv obiectele din mana? (asa cum se pare ca mi se intampla mie in ultimul timp).

Inainte sa am acest telefon, un model de Sony am acum (rezistent la apa), vechiul telefon un Samsung, l-am scapat in apa in chiuveta. Da stiu, poate o sa imi spuneti acum eu nu as fi patit asa ceva, sau diverse alte comentarii, dar va spun eu ca se intampla si fara voia noastra…

Avea husa saracutul, dar a intrat nitel la apa si i s-a ciobit si putin ecranul…poate ca acest lucru nu s-ar fi intamplat daca ar fi avut o folie de sticla rezistenta care sa ii protejeze ecranul si daca ar fi fost si rezistent la apa…ce bine mi-ar fi prins in ziua aia. 🙂

Oricat de mare grija am avea de un telefon, noi personal, se poate intampla sa il strice altcineva pentru noi, sa fim seriosi si asta este o posibilitate foarte mare. (cu siguranta acum imi da dreptate prietenul meu).

Orice problema am avea exista si o solutie si aici ne sare in ajutor un magazin online.

Husa Folie Protectie este un magazin in care gasiti tot felul de accesorii pentru telefoanele mobile, de la vestitele folii de sticla, la folii normale, carcase si multe alte accesorii si preturile sunt foarte bune.

Daca inca nu stiti, Allview este o marca romaneasca de telefoane mobile (eu detin o tableta de la ei si este foarte calitativa), in cazul in care aveti aceasta marca de telefon, mai jos veti gasi un link unde apar foarte multe reduceri la husele existente pe stoc.

Husa silicon Allview

Sa fim seriosi, ne trebuie un echipament complet pentru un telefon si cand spun asta, ma refer atat la o husa, cat si la o folie de sticla, pentru a intampina neplacerile spargerii ecranului. Foliile de sticla sunt o inventie foarte buna din punctul meu de vedere, pentru ca in cel mai rau caz se va crapa folia pe care o puteti schimba foarte usor, comparativ cu ecranul telefonului vostru, va las tot asa un link mai jos catre oferte.

Folie de sticla securizata Allview

Voi cum aveti grija de telefoanele voastre?

Cu drag,

semnatura

Anunțuri

Lasa un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s